O zi reușită este rezultatul unei dimineți liniștite

Mă trezesc în dimineața asta cu un chef extraordinar de a realiza lucruri memorabile. Cobor din patul moale ca un norișor și merg țintă la bucătărie să pun cafeaua pe foc, când colo surpriză, nexam apă rece, nema apă caldă.

S-a dus feng shui-ul meu pe ziua de azi, îmi zic, dacă nu îmi beau cafeaua de dimineață toată karma se duce pe apa Sâmbetei.

Normal că, neavând apă, am fost nevoit să îndur chinurile matinale și să mă abțin, nemergând la baie cum îmi e obiceiul.

Cu ochii lipiți merg, ținându-mă de pereți, la frate-miu:”mă tu mai ai apă în sticlă că nu curge nimic la robinet și vreau să pun de cafea?”.

Nimic, și la el ca și la mine, sticla stătea rostogolită pe podea fără picătură de apă.

Bun, îmi zic, nu te ambala Ioane că nu-i sfârșitul lumii, mai rezistă puțin.

Pe când încercam să-mi refac starea zen frate-miu, om de nădejde la casa omului, îmi torturează urechiușele surde cu o muzică de sculat morții.

Se trezește și pisicuța dar când află că nu avem apă refuză să coboare din pat, lăsându-mă să mă descurc cu criza apărută pe nepusă masă.

Când prin gând îmi trecu să cobor la magazin și să cumpăr un bidon de 5 litri cu apă îl aud pe unul dintre vecini țipând cât îl țineau plămânii: ”mă când p… mea dați drumul la apă, că stau cu dușmanu-n budă de o oră?!”.

O voce răgușită îi răspunde din fundul unei găuri: ”în jumătate de oră!”.

Bun zic, acum trebuie să aștept și să-mi refac stare de spirit, numai de nu s-ar mai uita frate-miu la Badea și vecinul și-ar băga bormașina-n … ce bine ar fi.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.