Nevoile omului, definite de Piramida lui Maslow

Mare om a mai fost Abraham Maslow, a reuşit să ierarhizeze nevoile omului într-o piramidă, care îi va purta numele pentru eternitate: Piramida lui Maslow.

El, Maslow, a luat toate nevoile omului şi le-a grupat în cinci categorii, în funcţie de importanţa lor.

Astfel, la baza piramidei a aşezat nevoile primare, cele care sunt comune omului şi animalelor, sau mai bine zis nevoile instinctive. Această categorie, aflată la baza piramidei, cuprinde nevoile fiziologice: hrană, apă, aer, igienă, somn, sex şi o temperatură constantă a corpului. Fără aceste nevoi nu am putea exista, ele sunt înăscute şi ne însoţesc  pe întreaga durată a existenţei noastre terestre.

Pe a doua treaptă a Piramidei lui Maslow, se află nevoile de siguranţă. Aceste nevoi apar doar atunci când cele fiziologice sunt îndeplinte.  Nevoile de siguranţă ţin de integritatea fizică, de securitatea casei şi a familiei.  Pentru copii  nevoile de siguranţă sunt cruciale.

Urcăm pe a treia treaptă a piramidei pentru a descoperi nevoile de iubire şi  apartenenţă.  Ele includ apartenenţa la un grup, nevoia unei familii , a prietenilor şi implicarea într-o relaţie intimă  non-sexuală.

Penultima treaptă a Piramidei lui Maslow, este rezervată nevoilor de stimă. Sau mai bine zis nevoilor de recunoaştere, venite din partea altor indivizi cât şi nevoiei autorespectului. Dacă aceste nevoi nu sunt îndeplinite poate apărea descurajarea, iar pe o perioadă de timp  îndelungată complexele de inferioritate.

În vârful Piramidei lui Maslow, sunt aşezate nevoile de auto-actualizare. Acestea rezultă din plăcerea  instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacităţile cu care este înzestrat, pentru a deveni din ce în ce mai bun. Maslow susţine că oamenii care au atins starea de auto-actualizare intră într-o stare de transcedenţă, în care nu sunt conştienţi doar de potenţialul lor, ci şi de întregul potenţial al speciei umane.

Primele patru nivele sunt ale nevoilor „deficiente”, omul nu simte nimc special dacă aceste nevoi sunt realizate, dar dacă nu sunt realizate simte o stare de disconfort interior.  Nevoile din partea superioară a piramidei sunt numite nevoi de „creştere”, ele nu dispar atunci când sunt satisfăcute, motivând inividul în continuare.

Doream de mult timp să scriu un astfel de articol care să ne ajute să înţelegem mai bine anumite comportamente ale  omului. Sper să-ţi fie de folos acest articol, în cazul în care ai nelămuriri le aştept cu mare drag într-un comentariu.

comentarii

  1. [D][S][N] iunie 19, 2011
    • Pavel Ionut iunie 19, 2011
  2. [D][S][N] iunie 19, 2011
  3. La Ceas De Seara iunie 19, 2011
    • ex silentio iunie 19, 2011
      • La Ceas De Seara iunie 20, 2011
    • Pavel Ionut iunie 19, 2011
  4. ex silentio iunie 19, 2011
    • Pavel Ionut iunie 19, 2011
  5. dragos mihail martie 23, 2012

Leave a Reply