Leapşa timpului

Ce credeai că timpul nu are o leapşă a lui, uite că are şi-mi este transmisă de Andres, căreia ţin să-i mulţumesc, mi se pare foarte interesantă cerinţa lepşei.

Să vezi despre ce este vorba, trebuie să scriu: „zece dorinţe, zece lucruri, pe care odată cu trecerea timpului, am uitat să le mai practic sau pe care nu le-am încercat sau pe care trebuia sa le fac demult”.

Ţi-am zis că este o leapşă foarte interesantă, care îmi gâdilă simţurile interioare când mă gândesc la lucrurile care-mi plăceau să le fac.

Hai să vedem care sunt acestea:

– nu mai pictez de mult, mult timp, bine nu e în totalitate din pricina timpului, am zis că într-o zi tot o să cumpăr o cutie de acuarelă şi să mă reapuc de măzgălit, doar să văd dacă mai am acel ceva în sânge;

– pescuitul a fost una dintre pasiunile vieţii mele, dacă poţi spune că a pescui este o pasiune. Stăteam ore întregi pe marginea unui ochi de apă, cu o undiţă rudimentară şi dădeam la peşte. Nu mă duceam pentru a prinde peşte, ci pentru a fi în natură, nederanjat decât de ocăitul broaştelor;

– plimbările hai-hui prin Brăila, erau zile în care plecam dis-de-dimineaţă de acasă şi colindam oraşul de la un capăt la celălalt, fără să urmăresc ceva anume, mergeam aşa, fără ţintă, uitându-mă la oamenii care treceau agitaţi în jurul meu, acum am devenit şi eu un om agitat, de ce oare?

– cititul zile la rând, nu spun că acum nu citesc, din contră citesc mai mult decât înainte, dar citesc printre picături. Îmi este dor să mă apuc la ora opt dimineaţa de citit şi să mă opresc târziu în noapte, când oboseala îmi închidea pleoapele şi adormeam cu cartea în braţe;

– emoţia primelor întâlniri, mamă, mamă ce mai tremuram de emoţie când trebuia să merg la întâlnire, îmi e dor de furnicăturile din talpă, de fluturii din stomac, de orele petrecute într-o îmbrăţişare. Acum totul este pe fugă, hai că trebuie să merg acolo, hai că trebuie să fac lucrul ăla, atunci era minunat;

– de zilele în care singura grijă era aceea de a mă juca, tot timpul este de vină că nu am rămas pentru totdeauna un copil care alerga, cât era ziua de lungă, cu picioarele desculţe, pe o uliţă prăfuită dintr-un sat uitat de lume;

– de anii de şcoală, ce ani, ce vremuri, e adevărată vorba care spune că anii de liceu sunt unii dintre cei mai frumoşi ani din viaţă;

– să adorm pe fânul proaspăt cosit, şi acum pot să fac lucrul ăsta dar civilizaţia din mine nu mă lasă, îmi e dor de perioada când o puteam face, mă simţeam parte din natură, parte din universul care-şi proiecta lumina stelelor pe bolta cerului de deasupra mea;

– de scăldatul pe lacul de pe izlaz, la grămadă copiii şi animale, primăvara ne bălăceam într-o băltoacă rezultată din topirea zăpezilor, ne certam cu gâştele, ne băteam cu oile care să aibă întâietate.

S-au dus toate ca un nor de fum purtat de vânt, acum privesc cu încredere spre viitor, cu realism prezentul şi cu nostalgie trecutul.

Pe voi: Cati Lupaşcu, Addicted, Cristi, Laurenţiu, Mihai, Ştefan, Claudiu ( cred că ţi se potriveşte de minune leapşa) şi Grapefruits ce vă face să regretaţi trecerea implacabilă a timpului?

comentarii

  1. addicted iunie 9, 2011
    • Anonim iunie 9, 2011
  2. Laurentiu Horubet iunie 9, 2011
    • Anonim iunie 9, 2011
  3. Tudor iunie 13, 2011
  4. Mihai iunie 17, 2011

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.