Gandhi şi India va fi liberă!

Într-un articol precedent v-am povestit despre cât de absorbit am fost de cartea lui Douglas Jackson: „Caligula, tiranul Romei„, carte pe care am primit-o în cadrul minunatei campanii vALLuntar, iniţiată de Grupul Editorial All în parteneriat cu ROMSILVA.

Astăzi vreau să vă spun câteva cuvinte despre cea de a doua carte: „Gandhi şi India va fi liberă!„, scrisă de José Frèches.

Nu există termene de comparaţie între această carte şi celelalte cărţi pe care am apucat să le citesc până în mometul de faţă, întotdeauna am fost fascinat de viaţa acestui indian care, prin puterea luptei nonviolente, a reuşit să obţină indipendenţa Indiei.

În „Gandhi şi India va fi liberă!” veţi descoperi o lume a contrastelor, unde conducătorii britanici, propovăduitorii drepturilor omului şi ai democraţiei, se desfătau în lux în timp ce indienii de rând mureau cu miile de foame.

Iniţial am vrut să vă ofer câteva citate din carte pentru a vă umple sufletul şi inima cu bunătatea lui Mahatma (Marele Suflet), dar, după câteva zile de meditaţie, am realizat că oferindu-vă frânturi din vorbele Marelui Suflet nu aş fi făcut decât să vă amăgesc, căci pentru a-i înţelege acţiunile şi vorbele celui mai sfânt om ce a trăit vreodată pe Pământ, din punctul meu de vedere, trebuie să citeşti întreaga carte.

Satyagraha a fost arma lui Gandhi în lupta cu balaurul colonialist. Lupta nonviolentă, prin refuzarea cooperării cu autorităţile britanice, a întors privirile întregii lumi asupra acestui om care, prin simplitatea portului şi complexitatea gândirii, a reprezentat, reprezintă şi va reprezenta pentru eternitate unul dintre cei mai marcanţi oameni care, citândul pe Einstein, a călcat vreodată pe acest Pământ.

„Gandi şi India va fi liberă!”, nu este o carte ce se citeşte de la sine, nici nu are cum, trebuie citită în tihnă, vizualizată cu ochii minţii şi rumegată îndelung înainte de a trece de la o pagină la cealaltă. 

Am fost şocat de drama poporului indian, uimit de aura lui Mahatma Gandhi şi de puterea extraordinară pe care a exercitat-o asupra milioanelor de oameni. Datorită posturilor prin care şi-a dus lupta cu autorităţile, cu conaţionalii şi cu el însuşi, „fachirul pe jumătate gol” (Winston Churchill), a reuşit să iasă învingător dintr-o luptă inegală.

Aceasta este o carte ce nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui. Viaţa acestui om reprezintă secretul fericirii pe Pământ, al iubirii, înţelegerii şi armoniei în toate.

Marele Suflet ne-a arătat calea, nu ne rămâne decât să-i urmăm paşii.

Nu uitaţi, scopul acţiunii vALLuntar este acela de a planta cât mai mulţi copaci, de aceea vă voi rămâne îndatorat dacă vă veţi găsi câteva clipe libere pentru a lăsa un comentariu acestui articol. Vă mulţumesc anticipat.

comentarii

  1. Popateapa sau Cetățeanul Ipu martie 11, 2013
    • Pavel Ionut martie 12, 2013
  2. Anca martie 11, 2013
    • Pavel Ionut martie 12, 2013
  3. LS martie 11, 2013
    • Pavel Ionut martie 12, 2013
  4. Loredana martie 11, 2013
    • Pavel Ionut martie 12, 2013
  5. Cristina's World martie 11, 2013
  6. Stănica Bostănaru martie 11, 2013
    • Pavel Ionut martie 12, 2013
  7. Rux - Copilarim martie 11, 2013
  8. Miki martie 11, 2013
    • Pavel Ionut martie 12, 2013
  9. Bia martie 12, 2013
    • Pavel Ionut martie 18, 2013
  10. Ad martie 13, 2013
  11. Pishky martie 13, 2013
  12. crinutza martie 15, 2013
    • Pavel Ionut martie 18, 2013
  13. Nicoleta martie 15, 2013
    • Pavel Ionut martie 18, 2013
  14. Danonino martie 15, 2013
  15. Mihaela martie 15, 2013
    • Pavel Ionut martie 16, 2013
  16. Ada martie 15, 2013
  17. Antonela Sofia Barbu martie 16, 2013
  18. Alexandru martie 17, 2013

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.