Vreau să colecționez telefoane mobile vechi, ce sfaturi îmi oferiți?

Îmi place să colecționez cărți cu autograful scriitorului, dar vreau să colecționez telefoane mobile vechi, din vremea copilăriei mele.

Primul telefon mobil l-am primit cadou de la părinți la vârsta de 17 ani, era un Philips Diga cât toate zilele. Dacă păstram toate telefoanele pe care le-am avut, probabil că aș fi avut o colecție frumușică, dar nu le-am păstrat, așa că sunt nevoit să încep colecția de la zero.

Vreau să colecționez telefoanele mobile care au fost reprezentative pentru industrie în perioada lor de glorie.

Spre exemplu, mă interesează următoarele telefoane: Nokia 6210, Nokia 9210 Communicator, Motorola StarTAC 75, Motorola V3688, Ericsson T68, Ericsson T10s și Ericsson T18s.

Acum mă confrunt cu următoarele dileme: nu știu de unde să cumpăr aceste telefoane și nici ce să urmăresc la ele.

Am văzut că unele din modelele din lista de mai sus pot fi cumpărate de pe OLX, dar nu știu dacă e tocmai OK să le cumpăr de acolo.

Îmi imaginez că, în cazul unui telefon de colecție trebuie să urmărești anumite criterii înainte de a-l cumpăra, cum ar fi:

  • telefonul să fie funcțional;
  • telefonul să fie însoțit de accesoriile originale, dacă este posibil;
  • din punct de vedere estetic, telefonul trebuie să arate cât mai bine și să nu fi fost umblat în interior.

Dacă sunteți colecționari de telefoane mobile sau orice altceva, ce sfaturi aveți să ne oferiți nouă, celor care acum vrem să înființăm o colecție?

colectie de telefoane vechi

colecție de telefoane vechi

sursa foto: unsplash

Leave a Reply