Brăila are nevoie de-o schimbare

Brăila este un oraş minunat cu o istorie tumultoasă şi cu un potenţial uriaş care a fost dată uitării atât de cei care au cârmuit-o, cât şi de cei care au condus ţara de-a lungul timpului.

Din perioada comunistă şi până astăzi Brăila a fost un oraş al nimănui, toţi cei care au ajuns la timona oraşului au fost mediocri şi egoişti. Singura grijă a celor care au fost aleşi, de cei care au primit găleţi, concerte şi mici gratis, a fost aceea de a-şi umple buzunarele cu banii brăilenilor.

Multe fabrici au fost închise şi vândute la fier vechi pe principiul: „dacă nu ştim cum să le facem profitabile mai bine le desfiinţăm”, nepăsându-le de cei care au rămas fără locuri de muncă.

Din cauza conducerii defectuase din ultimii douăzeci de ani, meseriile care au predominat şi încă predomină la Brăila sunt cele de croitorese şi agenţi de pază.

Portul, care în trecut a fost motorul oraşului, a fost dat uitării ca multe altele, devenind un simplu loc de promenadă pentru cei care-şi plimbă grijile şi nevoile în sus şi-n jos pe malul Dunării.

Avem istorie, avem potenţial dar cam atât, căci ne-au lipsit cu desăvârşire persoanele competente care să ne unească şi să ne ghideze pe drumul prosperităţii.

Acum se încearcă spoirea jafurilor din ultimii ani prin peticirea oraşului.Vezi la tot pasul clădiri de patrimoniu lăsate, cu bună ştiinţă, să se năruie şi oameni sătui de politica făcută pe spinarea lor.

Brăila are nevoie de-o schimbare, brăilenii vor să aibă posibilitatea să-şi facă un viitor lipsit de foame, teamă şi subjugare.

Un comentariu

  1. Stoian aprilie 18, 2012

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.