Am trăit-o pe propria-mi piele, fiind alături de părinţi, cupola care mă ferea de nevoile unei lumi imperfecte nu-mi permitea să învăţ să zbor, sau mai bine zis să mă descurc în societate.
Iubirea a fost cea care m-a împins afară din cuib şi m-a determinat să renunţ la confortul pe care casa copilăriei mi-l oferea.
După ce am revenit din armată mi-am zis că nu mai pot sta departe de ea, aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi făcându-mi avânt am decolat către o destinaţie necunoscută.
Nu ştiam unde o să stau, ce profesie o să îmbrăţişez, dacă o să am un loc de muncă; tot ce conta, în momentele acelea, era faptul că pot fi alături de iubita mea.
Mi-am depus primul CV la o firmă de distribuţie, la două zile m-au chemat la interviu. Interviul consta într-o simulare a vânzării unor podruse unui client reticent. Clientul reticent era chiar directorul de vânzări al acelei firme, mi-am zis că dacă reuşesc să trec de el sunt ca şi angajat, aşa a fost.
Dintre 40 de persoane, prezente la acel interviu, doar două am fost selecţionate să începem treaba de a doua zi.
La o săptămână după ce m-am desprins de cuib, fără să le spun părinţilor ce planuri nebuneşti aveam în cap, eram angajatul unei firme de distribuţie, cu o bună reputaţie la acea vreme. Aveam maşină de servicu (o dacie break, vai de mama ei), telefon de serviciu şi un salariu bunicel, din care puteam să-mi plătesc o cameră în oraş.
A fost o perioadă minunată din viaţa mea, când nu cunoşteam frica de eşec, visam cu ochii deschişi, iar visele deveneau, într-un fel sau altul, realitate.
M-am desprins de cuib cu dorinţa să devin independent şi am devenit independent.Sunt de părere că nu ai cum să înveţi să te descurci în societate, să-ţi descoperi pasiunile, vocaţia stând sub aripile părinţilor.
Întotdeauna în casa copilăriei mă simt pe un alt tărâm, unde strigătele lumii de afară nu pot pătrunde. Acea linişte mă moleşeşte, îmi adoarme simţurile şi mă determină să devin un om care nu corespunde cu aspiraţiile mele de viitor.
Aşa că: Doar desprinzându-mă de cuib am învăţat să zbor.
Salut, Pavel Ionut!
Mi-a placut ce ai scris. Si o spun de pe pozitia unui fost “pui” care a gandit, la vremea lui, acelasi lucru despre nevoia desprinderii de cuib si de pe pozitia
“pasarii ” mature, care nu a uitat lectia asta.
Cred ca un parinte iubitor este acela care isi pregateste “puiul” si ii incurajeaza
increderea in sine pt a fi apt de zbor. Este cea mai mare multumurie, ca parinte, sa vezi reusita “zborului din cuib”.
Toate cele bune!
Salut Mih, as adauga: cea mai mare multumire a unui “pui” este sa se desprinda de cuib si sa dovedeasca lumii intregi ca poate zbura, si ca o poate face chiar de minune. Iti multumesc pt comentariu
:)
Eu și fratele meu am avut „un cuib” unde le-am avut pe amândouă. Și acea siguranță și protecție, și desprinderea. Am lucrat, cum se putea pe vremea aia, încă din liceu.
Tot desprinderea aia mare are loc când pleci de acasă… când dai de toate, când oricât de obosit ai veni acasă, nu e nimeni să le facă pe restul acasă pentru tine. Cât stai cu părinții de ocrotesc, vii acasă și găsești masa gata, foarte puțini părinți ți-ar cere bani în casă cât se cheltuie pe tine, chiar dacă ai câștiga destul… părinții și la 80 de ani se chinuie să le facă viața mult mai ușoară copiilor.
să stii că si in cazul nostru este la fel (al meu si al fratelui meu), parintii nu ne-au impiedicat sa ne descoperim calea in viata, chiar ne-au incurajat,
Pingback: Recomandarile zilei | Blogatu
Mda .. Ca bine mai zici. Imi aduc aminte si eu cum eram cand a trebuit sa plec la facultate,departe de “Universul meu ” asa cum imi place sa-l denumesc. Fiind singura la parinti,ai mei au avut emotii pentru mine insa se pare ca am trecut cu brio peste fiecare obstacol care mi-a iesit in cale pana acum. Nicaieri nu e mai bine ca acasa,aproape de parinti care ar fi in stare sa isi dea si viata pentru noi ca sa ne fie noua bine.
Peste ceva vreme vom fi si noi la randu nostru parinti si vom simti pe pielea noastra ce simt si au simtit ai nostrii.
intocmai Miruna, dar asta este destinul, trebuie urmat fara sa ne facem griji ca o sa dam gres, doar riscand putem castiga
Si chiar daca vom esua cu ceva fiecare esec ne face mai puternici :)
exact, doar frigandu-ne cu ciorba vom invata sa suflam si-n iaurt :D
Daaa .. dar nici ciorba reincalzita nu prea e buna :d
@Miruna: pai n-are treaba ciorba reincalzita cu ce zicem noi acilea :D