General

Blogmeet Brăila-Galaţi

Ieri au avut loc câteva discuţii interesante pe pagina de facebook a bloggerilor brăileni şi gălăţeni, apropo dacă eşti din Brăila sau Galaţi te aşteptăm cu mare drag pe acest grup, vei întâlni oameni minunaţi din oraşul tău cu care poţi intra în discuţie, merge la o cafea, film sau teatru.

Una dintre discuţii face referire la o apropiată reuninire a comunităţii locale de bloggeri la Galaţi, adică, dacă eşti din Brăila, Galaţi, Tecuci, Ianca, Focşani sau oricare altă localitate de prin zonă şi vrei să ne onorezi cu prezenţa te rugăm să fii cu-n ochi pe grup pentru a afla când  şi unde va avea loc întrunirea.

Chinezu şi-a exprimat dorinţa de a lua parte la această întrevedere, spunând că va face tot ce-i stă în putere să dea o fugă cu întreaga echipă Dream Team (ce minunat ar fi să-i cunosc pe toţi), singura condiţie a fost să-l anunţăm din timp să ştie cum să se organizeze.

Până la întrevedere sper să pot ieşi la rampă şi să vă prezint un nou grup de bloggeri tineri şi ambiţioşi, care, acum, se află în fază incipientă şi al cărui membru fondator mi-s. Cu acordul colegilor, sper să revin la acest subiect zilele viitoare şi să vă ofer mai multe detalii.

Până una alta dacă aveţi întrebări, sugestii, nelămuriri vă rog să vi le exprimaţi deschis într-un comentariu aici pe blog sau pe pagina de Facebook a grupului bloggerilor brăileni şi gălăţeni.

P.S. Domnul Daniel Bogdan se ocupă de toate detaliile întâlnirii aşa că dacă sunteţi din Galaţi şi vreţi să daţi o mână de ajutor  ar fi binevenită.

Cumpara o carte - dai bani, primesti cunoastere:

9 Comments

  1. Salutari din Vrancea. As prefera ca aceasta intalnire sa aiba loc la inceputul lunii septembrie. Incerc sa vin si eu din Focsani impreuna cu cativa bloggeri vranceni.

  2. Vă salut tovarăşi!

    Eu sînt tartorul organizator (de Galaţi) dar aceasta nu este un drept sau un merit cîştigat ci doar o obligaţie şi plăcerea de-a mă implica într-o chestie foarte mişto! Cine crede că-mi poate da o mînă de ajutor să nu se teamă, oricm tre’ să-mi dea o bere! :)

    De săptămîna viitoare voi fi ceva mai liber şi voi pune tunurile pe organizare. Promit să iau în calcul părerile şi dorinţele majorităţii. Întîlnirea nu va fi de azi pe mîine deci va fi timp să vă cumpăraţi costumul de mire şi rochia de seară. Voi publica detaliile în ordinea sosirii, pe blogul propriu şi pe adresa de Facebook a grupului Brăila-Galaţi! Aşa că staţi pe-aproape!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *